ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

13:51 | 14.02.2020 Categorie: Comunicate

BNM își deschide ușile pentru viitorii specialiști ai țării

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. ,Peste 100 de studenți și masteranzi ai instituțiilor de învățământ superior din țară sunt așteptați marți, 18 februarie 2020, la Banca Națională, unde vor avea ocazia de a cunoaște activitatea băncii. Aceasta va avea loc în cadrul evenimentului Ziua carierei la BNM organizat în premieră de către instituție.

Evenimentul face parte dintr-un șir de măsuri pe care BNM și le propune pentru a comunica mai intens cu tineretul studios și pentru a oferi un început de carieră pentru cei mai temerari. Astfel, în decursul mai multor ore, invitații vor avea ocazia să participe la ateliere de lucru cu profil de specialitate și să afle informații interesante chiar din prima sursă, de la cei mai buni specialiști în domeniile de activitate ale BNM, scopul fiind dezvoltarea unui dialog constructiv Față în Față între studenți și angajator. Totodată, participanții vor afla despre ofertele de posturi vacante ale băncii, dar și ce trebuie să cunoască pentru a putea candida în concursurile de angajare organizate de către BNM. În același timp, studenții vor fi invitați să pună întrebări, să-și expună opiniile, dar și așteptările față de BNM ca potențial angajator.

Doritorii se pot înregistra adresând o solicitare la email-ul: [email protected]
sau la numărul de telefon 0 22 822 344.

Inițiativa vine să promoveze interesul pentru dezvoltarea profesională a viitorilor specialiști în contextul angajamentului de colaborare cu instituțiile de învățământ superior din țară.

BNM are acorduri de cooperare cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și cu Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!