Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
13:21 | 15.02.2020 Categorie: Comunicate
S-a dat startul Olimpiadelor Republicane 2020
Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Ieri, 14 februarie, în incinta Liceului Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc” din mun. Chișinău, a avut loc Festivitatea de deschidere a Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2020. Evenimentul marchează începutul perioadei de desfășurare a celor 21 de olimpiade și concursuri republicane planificate pentru anul 2020.
Prezent la evenimentul de inaugurare, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, a felicitat elevii și profesorii care și-au înscris proiectele în concurs urându-le succes în prezentarea acestora. „Numărul mare a participanților ne demonstrează încă o dată faptul că avem elevi talentați capabili să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va susține implicarea tinerilor în activitățile de cercetare”, a afirmat oficialul.
Concursul „Mold SEF” este destinat elevilor claselor a IX-a – XII-a care, având ca îndrumător un cadru didactic sau cercetător științific, au elaborat un proiect (o invenție sau o cercetare) care se încadrează în una din următoarele categorii tematice:
- Științe și Matematică (Chimie, Biologie, Geografie, Fizică, Managementul mediului și al ecosistemelor, Matematică sau pe domeniile interdisciplinare ale științelor enumerate);
- Științe Aplicate (Inginerie mecanică, Energetică și termotehnică, Electrotehnică și electronică, Echipamente și tehnologii de măsurare sau monitorizare, Reciclare, Economie);
- Tehnologia Informației (Știința calculatoarelor, Algoritmi, Programare, Inteligență artificială, Navigare și comunicare, Aplicații software).
Elevii participă la concurs atât cu proiecte individuale, cât și cu proiecte elaborate în echipă.
La cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2020 au fost înscrise 74 de proiecte, elaborate de 124 de elevi, îndrumați de către 58 de cadre didactice/științifice, din 17 raioane și municipii.
Menționăm că rezultatele Concursului vor fi anunțate în cadrul Festivității de premiere, care va avea loc în data de 16 februarie 2020, ora 12:00, în incinta Liceului Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc” din mun. Chișinău.
Evenimentul este organizat de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în parteneriat cu Asociația Companiilor din domeniul TIC și cu suportul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.