Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
13:31 | 15.02.2020 Categorie: Comunicate
Comisia Națională Arheologică s-a întrunit în prima ședință din acest an
Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, a participat la prima ședință din acest an a Comisiei Naționale Arheologice. Principalele subiecte abordate în cadrul ședinței au vizat organizarea Zilelor Arheologiei Europene (14-16 iunie), a Zilelor Internaționale a Monumentelor și Siturilor (18 aprilie), prezentarea rapoartelor arheologice pentru anul 2019, precum și pregătirea campaniei arheologice pentru anul 2020.
În mesajul său, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol, a menționat despre importanța organizării evenimentelor de promovare a arheologiei la diferite niveluri, care pun în prim plan diseminarea informațiilor despre domeniul respectiv, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea protejării patrimoniului cultural imobil. Evenimentele se vor baza pe latura cognitivă, punându-se accentul pe aspectul educațional, astfel încât acestea să poată fi percepute cât mai ușor de publicul larg.
Oficialul a mai menționat că organizarea evenimentelor cu statut internațional și mediatizarea acestora vor contribui la sporirea vizibilității Republicii Moldova pe plan internațional și la susținerea și promovarea turismului cultural.
Precizăm că Comisia Naţională Arheologică a Republicii Moldova reprezintă autoritatea ştiinţifico-metodică în domeniul protejării patrimoniului arheologic şi activează pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și este formată din specialişti în domeniul arheologiei care îşi desfăşoară activitatea în instituții de profil arheologic.