Comunicat de presă al Serviciului Vamal
11:18 | 17.02.2020 Categorie: Comunicate
Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 462,5 milioane lei într-o săptămână
Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. În perioada 10-16 februarie 2020, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 462,5 milioane lei, fiind perfectate 11 573 de declarații vamale.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost constatate 128 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 69 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 65 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 231 mii lei.
În perioada de referință, fluxul mijloacelor de transport a constituit 70 660 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 14 270 și, respectiv, 11 534 de traversări.
Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel (+373 22 788 888), unde pot fi obținute (24/24) informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.
Pe parcursul săptămânii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 299 solicitări de informații legate de vamă.
Serviciul Vamal îndeamnă cetățenii să respecte legislația și mulțumește agenților economici pentru cooperare și atitudine responsabilă.