ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat din Vulcăneşti a primit 22 de ani închisoare

11:54 | 18.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Un locuitor al orașului Vulcănești a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, fiind obligat să achite în folosul succesorului părții vătămate un prejudiciu moral și material de 50  mii de lei. Totodată, el va achita în contul statului și cheltuieli judiciare, în sumă de 24 mii de lei, transmite MOLDPRES.

Verdictul a fost dictat după ce procurorii din UTA Găgăuzia i-a demonstrat vina pentru patru capete de acuzare, inclusiv răpirea unei persoane, omor intenționat, trecerea ilegală a frontierei de stat și huliganism agravat.

Potrivit materialelor cauzei penale, totul s-a întâmplat în aprilie 2015, într-o locuință din orașul Vulcănești, unde inculpatul, împreună cu alți patru complici, au bătut crunt, cu un lanț și o rangă metalică, un bărbat, cu care au consumat împreună alcool. În continuare, agresorii au urcat victima în portbagajul unei mașini și s-au deplasat în afara orașului, unde și-au continuat acțiunile criminale: l-au lovit cu o deosebită cruzime și l-au incendiat, chiar dacă mai dădea semne de viață. Potrivit probatoriului, aceștia și-au continuat cheful până cadavrul a ars complet, iar a doua zi au adunat rămășițele carbonizate și le-au aruncat într-o fântână pe un câmp.

Imediat după crimă, inculpatul a părăsit teritoriul țării, fiind anunțat în căutare internațională. În vara anului trecut, el a fost reținut în Ucraina și extrădat în Republica Moldova pentru a fi tras la răspundere penală. La finele anului, procurorii l-au deferit justiției, acesta aflându-și de curând pedeapsa. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Ceilalți patru complici au fost reținuți și deferiți justiției imediat după crimă, fiind condamnați atunci la 22, 23 și 24 ani închisoare, cel de-al patrulea primind detențiune pe viață.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!