Patru miniștri și un vicepremier au fost învestiți în funcție
17:00 | 16.03.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Luni, în sediul Președinției, în prezența șefului statului, Igor Dodon, a Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și a Prim-ministrului, Ion Chicu, au fost învestiți în funcție patru miniștri și un vicepremier, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
Este vorba de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Oleg Țulea, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, ministrul Apărării, Alexandru Pînzari.
De asemenea, a fost numit un nou viceprim-ministru pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.
Igor Dodon le-a adresat felicitări noilor miniștri desemnați și le-a urat succes în aceste funcții responsabile.