ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primăria Chișinău efectuează măsuri de dezinfecție în spațiile publice

11:47 | 17.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău anunță că serviciile municipale au desfășurat lucrări de dezinfecție în spațiile publice cu soluții pentru combaterea riscului de infectare prin COVID-19 și a sigilat locurile de joacă pentru copii din curțile blocurilor, transmite MOLDPRES.

Angajații regiei locativ-comunale, responsabili de salubrizare au efectuat lucrări de dezinfectare în curțile blocurilor de locuințe, în locurile de uz comun, la platformele de colectare a deșeurilor, pe terenurile de joacă pentru copii, precum și în stațiile de așteptare a transportului public. Lucrările de dezinfecție vor fi executate zilnic, dimineața și seara.  

În același timp, autoritățile municipale anunță că au fost sigilate locurile de joacă pentru copii din curțile blocurilor de locuințe pentru reducerea infecțiilor cu COVID 19.

Măsurile au fost caracterizate de către primarul general Ion Ceban drept „drastice, dar necesare”, în condițiile în care după închiderea școlilor și grădinițelor, terenurile de joacă au rămas ultimul punct de întâlnire al copiilor.

img20002371

img20002371

img20002371

img20002371

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!