Un polițist care activa la frontieră a fost infectat cu COVID-19
11:14 | 20.03.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Un polițist, care activa la frontieră, a fost infectat cu COVID-19. Despre aceasta a anunțat șeful statului Igor Dodon, în cadrul emisiunii live “Președintele răspunde”, comunică MOLDPRES
„Vreau să le mulțumesc medicilor, polițiștilor, care stau în prima linie. Ați văzut că deja avem un polițist, care este infectat. El era la frontieră, primea cetățenii noștri, care veneau acasă”, a spus președintele.
Șeful statului a precizat că potrivit ultimelor informații, până în prezent au fost investigate 469 de persoane cu suspecții la COVID-19 și în 49 de cazuri virusul s-a confirmat. “Dacă facem un clacul, vedem că 10-11% din cazuri se confirmă”, a precizat Igor Dodon.
Parlamentul a aprobat marți Hotărârea privind declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 17 martie-15 mai 2020.
Pe durata stării de urgenţă, Comisia Națională pentru Situaţii Excepţionale emite dispoziţii în vederea punerii în aplicare a mai multor măsuri, care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Moldovei.