ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a convocat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale

17:07 | 20.03.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a convocat vineri în ședință Comisia pentru Situații Excepționale, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și protocol a Guvernului.

În debutul ședinței a fost discutat nivelul de implementare a deciziilor luate la prima ședință a Comisiei din momentul instituirii stării de urgență.

Ministrul Pavel Voicu a informat despre acțiunile întreprinse de structurile MAI, menționând asigurarea măsurilor de carantină a două localități în raionul Hâncești și cooperarea cu autoritățile publice locale. Au fost discutate acțiunile întreprinse pentru a determina respectarea recomandărilor medicilor în transportul de călători și a fost constatat faptul reducerii intensității circulației transportului public.

Ministrul Viorica Dumbrăveanu a informat că au fost confirmate 49 de cazuri de infecție cu virusul de tip nou Covid-19. Până în prezent au fost investigate 469 de cazuri, iar în ultimele 24 de ore au fost testate 95 de persoane. Sunt supravegheate 21 180 de persoane și 11 202 persoane se află în carantină. 

A fost abordat subiectul transportului personalului medical spre și de la serviciu, și a fost menționat suportul oferit de o companie de taxi, care se oferă să transporte medicii gratuit.

A fost separat discutat subiectul activităților bisericești și amenințările existente în cadrul desfășurării slujbelor.

Reprezentantul ONU, Simon Springett, a apreciat modul de gestionare a situației de către Guvern.

Pandemia declarată de OMS este una din cele mai mari problem globale din ultimele decenii și pericolele sunt cu adevărat mari. ONU e dispusă să susțină R. Moldova cu toate mecanismele pe care le are la dispoziție.

Igor Pokanevych, șeful misiunii OMS la Chișinău, a vorbit despre faptul că numărul infecțiilor încă este în creștere și a enunțat câteva măsuri întreprinse de alte guverne pentru a stăpâni răspândirea infecției. S-a vorbit despre necesitatea de a consolida conlucrarea inter-ministerială și aplicarea unor măsuri mai dure pentru a reduce gradul de răspândire a COVID-19.

Ministrul Oleg Țulea a informat despre restricțiile impuse de statele din regiune, inclusiv cele membre UE. Există un număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova blocați în afara țării și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene întreprinde acțiuni pentru a le facilita venirea lor în Moldova. În unele situații au fost deja identificate soluții, în altele încă nu - pe motivul că autoritățile statelor unde se află blocați cetățenii sunt supraîncărcate administrând evoluția situației epidemiologice. MAEIE continuă comunicarea cu autoritățile statelor unde se află blocați cetățenii Moldovei pentru a identifica soluții.

Comisia a luat un șir de decizii, consultate cu reprezentanții OMS și ONU.

img20002511

img20002511

img20002511

img20002511

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!