ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe 21 martie este marcată Ziua Internaţională a Pădurilor

10:22 | 21.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. Ziua Internațională a Pădurilor este marcată, la nivel mondial, în fiecare an la data de 21 martie. În 2020, evenimentul se aniversează sub genericul „Pădurea și biodiversitatea – prea prețioase pentru a le pierde!”, transmite MOLDPRES.

Scopul principal pentru care Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a instituit această zi constă în „creşterea gradului de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare”. ONU recomandă statelor membre să organizeze acţiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor.

Autorităţile Republicii Moldova au pe agendă mai multe acţiuni în acest sens. Astfel, Agenția „Moldsilva” va organiza în acest an o amplă campanie de plantare a arborilor, înscrisă în contextul marcării Zilei internaționale a pădurilor. Lucrările extinse de înverzire în ţară au fost propuse şi într-o iniţiativă a prim-ministrului Ion Chicu.

Potrivit lui Dumitru Cojocaru, directorul Agenției „Moldsilva”, în prezent, în pepinierele întreprinderilor silvice din subordinea instituţiei sunt 12 milioane de puieți, material săditor talie joasă și înaltă, ce ar putea fi plantat în cadrul campaniei de înverzire, în condițiile finanțării de către Fondul Ecologic de Stat.

În Republica Moldova sunt peste 400 mii de hectare de pădure. Mare parte din acestea se află în gestiunea Agenţiei „Moldsilva”, iar restul sunt administrate de autorităţile locale şi circa 3% se află în proprietate privată. În ţara noastră, pădurile ocupă aproximativ 13 la sută din teritoriu.  

Pădurile acoperă aproximativ o treime din suprafața de uscat a Pământului şi exercită funcţii vitale pentru întreaga planetă. Aproximativ 1,6 miliarde de oameni (inclusiv peste 2000 de culturi indigene) depind de păduri. Pădurile găzduiesc cele mai diverse ecosisteme biologice de pe uscat, adunând peste jumătate din speciile terestre de animale, plante şi insecte. Ele joacă un rol-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice şi contribuie la menţinerea echilibrului de oxigen, de dioxid de carbon şi a umidităţii din aer.

img20002529

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!