ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost înregistrate 14 cazuri noi de COVID-19

18:01 | 21.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. În laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost procesate sâmbătă 111 probe biologice, iar 14 au ieșit pozitive. 11 sunt cu transmitere locală, trei sunt de import, din Ucraina și din Franța. Astfel, bilanțul cazurilor confirmate cu noul tip de coronavirus a ajuns la 80. Informația a fost prezentată de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința de  sâmbătă a Centrului unic de comandă a gestionării crizei provocate de virusul COVID-19, transmite MOLDPRES.

Ministrul susține că sunt deja înregistrate două cazuri de COVID-19 confirmate în regiunea transnistreană, mai sunt confirmate cazuri de coronavirus după pelerinajul într-o mănăstire din Ucraina.

Prezent la briefing, prim-ministrul Ion Chicu a cerut oamenilor, în special celor în vârstă, să aibă grijă de ei, precum şi a celor din jurul lor.

În perioada 17 martie-15 mai 2020, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgenţă. Pe durata stării de urgenţă, Comisia Națională pentru Situaţii Excepţionale emite dispoziţii în vederea punerii în aplicare a mai multor măsuri, care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

img20002534

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!