ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

DISPOZIȚIA nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

22:21 | 24.03.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, punctele 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1340/2001, Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova,

DISPUNE: 

1. Încălcarea intenționată sau din neglijență a dispozițiilor Comisiei, constituie temei de eliberare din funcție a conducătorului instituției publice.

2. Eliberarea din funcție (concedierea) se dispune prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, în baza propunerii verbale sau scrise a unui membru al Comisiei.

3. Prevederile art. 86 alin. 2, 87, 89, 90 din Codul muncii, precum și alte prevederi legale ce impun condiții, restricții și reguli de eliberare din funcție nu sunt aplicabile pe perioada stării de urgență.

4. Dispozițiile normative și individuale ale Comisiei pentru Situații Excepționale se contestă direct în instanța de judecată în termen de 24 de ore din momentul afișării pe pagina oficială a Guvernului.

5. Contestația depusă nu suspendă efectele actului contestat.

6. Instanța de judecată nu este în drept să suspende actul contestat.

7. Competența exclusivă pentru examinarea contestațiilor împotriva Dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale aparține Curții de Apel Chișinău.

8. Cauza se judecă în termen de 72 de ore de la data intrării dosarului în instanţă.

9. Contestația declarată cu omiterea termenului, nu poate fi repusă în termen.

10. Hotărârea Curții de Apel Chișinău este irevocabilă din momentul pronunțării.

11. Prevederile Codului administrativ, ale Codului de procedură civilă sunt aplicabile la examinarea cauzelor, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei dispoziții.

12. Comisia Situații Excepționale, la propunerea unui membru al Comisiei, decide angajarea conducătorului instituției publice.

13.  Se destituie domnul Ciubotaru Anatol din funcția de director al IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, din data de 24 martie 2020.

14. Se numește domnul Uncuța Andrei în funcție de director interimar al IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

15. Se sistează activitatea taxatorilor în transportul public de pasageri din mun. Chișinău și mun. Bălți până la 10 aprilie 2020.

16. Sistarea procedurilor de licitație de achiziție a energiei electrice inițiate de către furnizorii reglementați de energie electrică, operatorii sistemelor de distribuție și operatorul sistemului de transport pentru perioada de furnizare 01.04.2020 - 31.03.2021;

17. Se impune obligația de serviciu public de furnizare a energiei electrice S.A. „Energocom” cu acoperire a 100% din necesitățile furnizorilor reglementați de energie electrică, operatorilor sistemelor de distribuție și operatorului sistemului de transport și a altor participanți ai pieței de energie electrică, dintr-o singură sursă pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitate de prelungire.

18. Furnizorii reglementați de energie electrică, operatorii sistemelor de distribuție și operatorul sistemului de transport vor încheia contracte de furnizare a energiei electrice cu S.A. „Energocom” pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitate de prelungire.

19. În scopul optimizării condițiilor de achiziție a energiei electrice, S.A. „Energocom” va solicita oferte de la potențialii furnizori/producători de energie electrică capabili să acopere de sine stătător pe deplin necesitățile de energie electrică ale furnizorilor reglementați de energie electrică, operatorilor sistemelor de distribuție și operatorului sistemului de transport pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitate de prelungire, în baza criteriilor tehnice, economice și financiare.

20. În cazul procedurilor administrative inițiate până la sau în perioada stării de urgență, termenul general în care o procedură administrativă trebuie finalizată, prevăzut în articolul 60 alineatele (1), (4) și (5) din Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018, se prelungește cu 60 zile.

21. Se suspendă pe perioada stării de urgență, curgerea termenelor prevăzute la art. 45 alin. (4), art. 46 alin. (2), alin.(4), art. 52 alin. (2),  521 alin. (7), alin. (8), alin. (12), alin. (15), art. 53 alin. (1), art. 142 alin. (3), a termenelor prelungite până la data  instituirii stării de urgență în temeiul art. 52 alin. (6) și art. 521 alin. (9) din Legea nr.202/2017 cu privire la activitatea băncilor, precum și a termenelor prevăzute la art. 752 alin. (4) din Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei.

22. Pe durata stării de urgență cauzele contravenționale în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național și care vizează încălcarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 48 ore de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condiţiile art. 4471 alin. (8) din Codul contravențional.

23. Persoana nu poate fi repusă în termen, cazul omiterii termenului prevăzut la punctul 22.

24. Persoana faţă de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atât la examinarea cauzei, cât şi la pronunţarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator şi peste termen, dar nu mai târziu de 24 ore de la data începerii executării sancţiunii contravenţionale sau a perceperii despăgubirii materiale.

25. Contestaţia împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenţionale se depune, inclusiv prin intermediul poștei electronice, la autoritatea din care face parte agentul constatator, care a examinat cauza, conform competenţei teritoriale. În cel mult 24 ore de la data depunerii, agentul constatator expediază contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale în instanţa de judecată competentă.

26. Contestaţia depusă nu suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenţie sau prin decizia agentului constatator.

27. Deciziile privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului constatator pot fi contestate cu recurs, în termen de 24 ore din data aplicării sancţiunii, în instanţa de fond conform competenţei teritoriale.

28. Deciziile privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului constatator pot fi contestate în baza următoarelor temeiuri:

28.1 contravenientul a fost sancţionat pentru o faptă care nu vizează încălcarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;

28.2 s-au aplicat sancţiuni în alte limite decât cele prevăzute de partea specială a cărţii a doua.

29. În termen de 24 de ore de la data intrării cauzei contravenţionale în instanţă, judecătorul verifică competenţa şi, după caz:

29.1. dispune remiterea după competenţă a dosarului cu privire la contravenţie;

29.2. fixează data examinării cauzei contravenţionale, dispune citarea părţilor şi altor participanţi la şedinţă, întreprinde alte acţiuni pentru buna ei desfăşurare.

30. Cauza contravenţională se judecă în termen de 48 de ore de la data intrării dosarului în instanţă.

31. Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 24 de ore.

32. În cel mult 24 de ore de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, copia ei se remite părţilor, care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale, inclusiv prin poșta electronică, şi, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnându-se în dosar.

33. Soluţionarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă se desfăşoară ținându-se cont de prevederile punctului 22-32 din prezenta Dispoziție.

34. Hotărârile judecătoreşti contravenţionale, emise în condițiile punctului 22 pot fi atacate cu recurs, care poate fi depus și prin poștă electronică, pentru a se repara erorile de drept, în următoarele temeiuri:

34.1. contravenientul a fost sancţionat pentru o faptă neprevăzută de Codul Contravențional și de Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;

34.2. s-au aplicat sancţiuni în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu corespund faptei săvârşite sau persoanei contravenientului;

34.3. contravenientul a fost supus anterior răspunderii contravenţionale pentru această faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale, sau aplicarea sancţiunii a fost înlăturată de o nouă lege ori anulată de un act de amnistie, sau a intervenit decesul contravenientului ori împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;

34.4. faptei săvârşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;

34.5. a intervenit o lege mai favorabilă contravenientului.

35. Recursul împotriva hotărârii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 24 de ore de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti sau, pentru părţile care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale, de la data comunicării hotărârii judecătorești, dar nu mai târziu de 48 de ore de la data pronunțării hotărârii judecătorești.

36. Recursul primit, împreună cu dosarul contravenţional, se expediază, în cel mult 12 ore de la data expirării termenului de declarare a recursului, instanţei de recurs.

37. Recursul declarat cu omiterea termenului, nu poate fi repus în termen.

38. Recursul împotriva hotărârii judecătoreşti contravenţionale nu suspendă executarea ei.

39. După examinarea recursului, instanţa de recurs adoptă una dintre următoarele decizii:

39.1. respinge recursul şi menţine hotărârea atacată dacă recursul:
a) este tardiv;

b) este inadmisibil;

c) este nefondat;

39.2 admite recursul, casând hotărârea atacată, parţial sau integral, şi adoptă una dintre următoarele soluţii:

a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului contravenţional în cazurile prevăzute la art. 441 din Codul contravențional;

b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărâri, însă fără a înrăutăţi situaţia contravenientului.

40. Prevederile Codului contravențional se aplică în măsura în care nu contravin prezentei Dispoziții.

41. Se permite, pe durata situației de urgență, agenților economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, înregistrați la Agenția Servicii Publice, să efectueze procedurile de vămuire a mărfurilor la posturile vamale autorizate de Serviciul Vamal, fără perceperea drepturilor de import sau export și a plății pentru poluarea mediului, fără aplicarea măsurilor de politică economică pentru loturile de  medicamente, cu condiția rămânerii mărfurilor în regiunea transnistreană și în baza și limita avizului Agenției Medicamentului, după prezentarea documentelor necesare, în prealabil, pentru examinare.

42. Termenul de aflare pe teritoriul Republici Moldova a mijloacelor de transport, introduse și declarate prin acțiune, de către persoanele fizice rezidente și cele nerezidente, în baza articolului 1841 din Codul vamal, precum și articolului 10 din Legea 1569/2002, care expiră în perioada stării de urgență, se întrerupe, urmând a curge de la data încetării stării de urgență.

43. Se autorizează intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni – Albița, a 4 cetățeni români, care prestează servicii de transportare a încărcăturii. Poliția de Frontieră va asigura însoțirea mijloacelor de transport ale persoanelor de la punctul de intrare. 

44. Termenele prevăzute în Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 1-9/2020, precum și în Dispozițiile nr.1-3/2020 ale Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, se prelungesc, pe toată durata stării de urgentă, conform anexei.

45. Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

46. Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.  

 

Prim-ministru,

Președinte al Comisiei                                                ION CHICU 

  

 

Anexă la Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020

a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

 

1. Se suspendă procesul educațional în cadrul instituțiilor de învățământ general, profesional şi universitar.

2. Se sistează toate cursele aeriene regulate de pasageri cât şi ale charterelor regulate de pasageri.

3. Se sistează rutele feroviare internaționale de transport pasageri.

4. Se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-ucrainene şi frontierei de stat moldo-române, a cetăţenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului, cu respectarea derogărilor stipulate în Hotărârea Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 9 din 15 martie 2020.

5. Se sistează activitatea de comerţ a unităţilor comerciale cu amănuntul, cu excepţia unităţilor de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice şi a produselor petroliere și a celor indicate în pct. 2 din dispoziția nr. 1 din 18 martie 2020.

6. Se sistează activitatea unităţilor de alimentaţie publică, în localurile şi în spaţiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepţia activităţilor de preparare şi distribuire a produselor în regim catering.

7. Se sistează activitatea piețelor comerciale.

8. Se sistează activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneo-sanatoriale.

9. Se prelungesc termenii privind respectarea Măsurilor de sănătate publică aplicabile unităților de comerț și prestări servicii, cu excepția comerțului en-gros și a comerțului cu amănuntul a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere.

img20002624

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!