Șapte aparate de ventilare au fost donate unor spitale din R. Moldova
18:25 | 25.03.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Șapte aparate de ventilare au fost donate unor spitale din Moldova de un agent economic. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, comunică MOLDPRES.
Potrivit edilului, agentul economic a răspuns solicitărilor și apelurilor care au fost făcute către toată lumea bună. Din cele șapte aparate de ventilare, trei au fost donate Spitalului clinic municipal de boli contagioase pentru copii, un aparat de ventilare este transmis Spitalului Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco” și trei sunt donate Spitalului Clinic din Bălți.
”Le spun un mare mulțumesc tuturor celor care ne ajută în această situație, oamenilor care ne sună și vin cu propuneri pentru a ne susține”, a menționat Ceban.