ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:40 | 31.03.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 856 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 957 traversări persoane, dintre care 1 321 treceri la frontiera moldo-română, 482 treceri la frontiera cu Ucraina și 154 treceri a frontierei aeriene (rute charter).

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 792 traversări persoane;

PTF Sculeni – 368 traversări persoane;

PTF Tudora – 210 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 158 traversări persoane;

PTF Aeroport Chișinău – 154 traversări persoane (rute charter).

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- o încălcare a regimului zonei de frontieră;

- un conducător auto a încălcat regulile de folosire a vinietelor;

- o persoană a fost identificată la trecerea frontierei cu consemn național.

În toate punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 2 856 persoane și completate 1 957 de fișe epidemiologice individuale.

Prin culoarul tranzit a teritoriului Ucrainei și intrarea în țară prin punctul de trecere Otaci, s-au înregistrat opt mijloace de transport care au transportat 30 de cetățeni moldoveni, repatriați din Federația Rusă. În Aeroportul Internațional Chișinău au fost consemnate la intrarea în țară a o rută charter din Israel, fiind înregistrați 152 de pasageri moldoveni. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției COVID-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 98 de apeluri de la cetățeni, unde s-a răspuns la întrebările cum se circulă la frontiera de stat, care sunt condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal și-au intensificat mai multe măsuri pe linia diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei, dar și măsurile de protecție individuală a personalului din subordine. Printre acestea se numără:

- monitorizarea tuturor persoanelor sosite în țară,

- detectarea celor care prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou,

- izolarea de celelalte persoane,

- solicitarea serviciului 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești.

La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei, pe sensul de intrare în țară se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului. Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundere privind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate. Ca excepție, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare doar conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzile garniturilor de tren, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă.

Precizăm că în conformitate cu Hotărârea nr.9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, începând cu data de 17 martie 2020, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului. Această restricție nu se referă la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren. La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaționale și membrii de familie ale acestora. Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

La fel, este autorizată tranzitarea teritoriului Republicii Moldova, direct, fără oprire, prin punctele de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați și Giurgiulești – Reni, a cetățenilor străini care se întorc în țara de origine sau de reședință, a membrilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, acreditate în țara de destinație, precum și membrilor de familie ai acestora.

Totodată, din 17 martie curent, ora 00:00, a fost SISTAT TRAFICUL AERIAN prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău. Ca excepții, a rămas posibilă efectuarea unor zboruri private/charter, pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state, de a evacua cetățenii săi din zonele afectate de noul Coronavirus, însă fiecare caz în parte este examinat suplimentar de către Autoritatea Aeronautică Civilă.

La informarea oficială de către autoritățile de frontieră și vamale din România și Ucraina, cât și în baza deciziei autorităților naționale competente, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat sunt închise.

Vezi Harta punctelor de trecere a frontierei închise și active:

http://www.border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere

Îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StaiAcasă

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!