ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Avocatului Poporului

14:02 | 01.04.2020 Categorie: Comunicate

Avocatul Poporului: În lupta cu pandemia nu este loc pentru mesaje de ură, discriminare și pentru excluziune socială

Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. Avocatul Poporului își exprimă îngrijorarea în legătură cu intensificarea mesajelor agresive și intolerante la adresa reprezentanților diasporei moldovenești, dar și a unor discursuri instigatoare la ură ale cetățenilor moldoveni de peste hotare în care sunt vizate autoritățile Republicii Moldova.

Ombudsmanul constată că tot mai frecvent în spațiul public sunt distribuite mesaje ostile la adresa cetățenilor moldoveni care au revenit sau planifică să revină în țară în contextul pandemiei de Coronavirus de tip nou. Aceștia sunt văzuți ca și vinovații declanșării crizei epidemiologice de COVID-19 în Moldova, sunt învinuiți de iresponsabilitate pentru că ar fi neglijat normele de carantină.

În anumite cazuri sunt lansate și informații distorsionate despre cauza răspândirii locale a COVID-19, sugerându-se că oamenii veniți recent de peste hotare ar fi ignorat regulile epidemiologice și au dat petreceri în plină perioadă de pandemie, propagând în acest mod infecția în localitățile din care provin.

Mihail Cotorobai nu pune la îndoială și posibilitatea unor asemenea motive de răspândire a Coronavirusului la noi în țară. Mai mult, el dezaprobă atare atitudini, prin care se pune în pericol sănătatea și securitatea publică,  considerând că acestea trebuie penalizate în corespundere cu legislația în vigoare, de altfel ca și  iresponsabilitatea moldovenilor din țară care nu iau în seamă regulile impuse în condițiile regimului de urgență. Avocatul Poporului reiterează cu acest prilej îndemnul către persoanele revenite recent în Moldova să respecte cu strictețe cerințele de carantină, pentru a nu expune riscului de infectare rudele, apropiații sau membrii comunității.

Mihail Cotorobai mai constată cu regret că și unii moldovenii aflați în prezent peste hotarele țării dau dovadă de lipsă de îngăduință și înțelegere a situației în care activează autoritățile din țară, adresându-le mesaje insultătoare și licențioase. Ombudsmanul condamnă ferm asemenea discursuri și poziții, menționând că în lupta cu pandemia nu este loc pentru mesaje de ură, discriminare și pentru excluziune socială.

Răspunsul la COVID-19 care stigmatizează, exclude și face ca anumite categorii ale populației să fie mai vulnerabile la violență și atacuri este inadmisibil și incompatibil cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului, susține Avocatul Poporului. Mai mult, retorica care stârnește frica și diminuează egalitatea tuturor oamenilor este contraproductivă.

Mihail Cotorobai cheamă repetat la solidarizare și responsabilitate socială, dar și la neadmiterea manifestărilor de discriminare, ură și de intoleranță. Nu este timpul și nici cazul să căutăm dușmani sau vinovați. 

Crize precum pandemia Coronavirusului trebuie să ne unească, nu să ne dezbine. Această provocare poate fi depășită doar cu eforturi comune, prin acțiuni de solidaritate umană și ajutor reciproc, afirmă Ombudsmanul.

COVID-19 este o provocare globală serioasă, dar și o oportunitate pentru readucerea în atenție, revitalizarea principiilor universale ale drepturilor omului. Aceste principii și încrederea în progresul științific trebuie să prevaleze răspândirii unor știri false, prejudecăților, discriminării, inegalității și violenței. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!