Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
17:18 | 02.04.2020 Categorie: Comunicate
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Igor ȘAROV îndeamnă părinții să citească copiilor de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și în fiecare zi
Chişinău, 2 apr. /MOLDPRES/. Tradițional la 2 aprilie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. În context, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor ȘAROV a venit cu un îndemn pentru părinți de a citi copiilor în fiecare zi pentru a le dezvolta creativitatea și interesul pentru lectură. „O carte bună citită la o vârstă fragedă, poate reprezenta cea mai trainică temelie a personalității unui copil. De aceea, dragi părinți, în situația în care ne aflăm, misiunea și responsabilitatea care v-au căzut pe umeri s-au dublat. Familiile au devenit mult mai aproape de tot ce înseamnă proces educațional vă îndemn să cultivăm copiilor noștri dragostea de carte, de lectură, de tot ce este mai frumos în această lume.”
Eugenia Bejan, directorul general al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” și președintele Secției Naționale IBBY în Republica Moldova a menționat că anual una din secțiile naționale ale Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret (IBBY), lansează un poster însoțit de un mesaj dedicat acestei zile. În anul curent, această inițiativă este susținută de Secția Națională IBBY din Slovenia. Mesajul a fost scris de scriitorul Peter Svetina și se intitulează „Foamea de cuvinte”. Ilustrația și design-ul posterului aparțin artistului plastic, ilustratorului Damijan Stepančič. „Această sărbătoare este un prilej în plus de a promova lectura și importanța cărților pentru copii. În acest an, cu siguranță, sărbătoarea are o semnificație și mai puternică. Cărțile, poveștile ca niciodată îi ajută pe copii, dar și pe cei adulți, să reziste în condițiile de izolare, să creadă în puterea binelui, să se apropie unii de alții, chiar dacă sunt la distanță. Îndemnăm părinții să le citească copiilor.”
Menționăm că în această zi bibliotecarii și foarte mulți voluntari din diverse asociații citesc povești copiilor prin intermediul Internetului, lansează concursuri de lectură online.
Ziua Internațională a Cărții pentru Copii se sărbătorește anual din 1967, în data de 2 aprilie, de ziua de naștere a marelui povestitor Hans Christian Andersen.