ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:23 | 03.04.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 901 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 2 097 traversări persoane,  dintre care 1 202 treceri la frontiera moldo-română, 673 treceri la frontiera cu Ucraina și 222 treceri a frontierei aeriene (rute charter).

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 655 traversări persoane;
PTF Sculeni – 357 traversări persoane;
PTF Aeroport Chișinău – 222 traversări persoane (rute charter);
PTF Tudora – 214 traversări persoane;
PTF comun Criva – 199 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- 11 încălcări ale regimului zonei de frontieră;
- o persoană a fost documentată pentru încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională.

În toate punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 2 901 persoane și completate 2 097 de fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 173 de Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării în termen de 72 de ore a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Prin culoarul tranzit al teritoriului Ucrainei și intrarea în țară prin punctele de trecere Otaci și Criva, s-au înregistrat 202 cetățeni moldoveni, repatriați din Federația Rusă și Polonia. În Aeroportul Internațional Chișinău a fost consemnată la intrarea în țară a unei rute charter din Franța, fiind înregistrați 222 de pasageri moldoveni. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției COVID-19. 

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 148 de apeluri de la cetățeni, unde s-a răspuns la întrebările cum se circulă la frontiera de stat, care sunt condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal și-au intensificat mai multe măsuri pe linia diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei, dar și măsurile de protecție individuală a personalului din subordine. Printre acestea se numără:
- monitorizarea tuturor persoanelor sosite în țară,
- detectarea celor care prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou,
- izolarea de celelalte persoane,
- solicitarea serviciului 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești.

La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei, pe sensul de intrare în țară se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului. Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundere privind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate. Ca excepție, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare doar conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzile garniturilor de tren, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă.

Conform Dispoziției nr.10 din 31 martie 2020, persoanele ce traversează frontiera de stat pe cale terestră pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa şi semna, în mod obligatoriu, Declaraţia pe propria răspundere privind obligaţia achitării în termen de 72 ore a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2020, iar polițiștii de frontieră vor verifica veridicitatea completării acesteia.

Precizăm că în conformitate cu Hotărârea nr.9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, începând cu data de 17 martie 2020, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului. Această restricție nu se referă la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren. La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaționale și membrii de familie ai acestora. Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

La fel, este autorizată tranzitarea teritoriului Republicii Moldova, direct, fără oprire, prin punctele de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați și Giurgiulești – Reni, a cetățenilor străini care se întorc în țara de origine sau de reședință, a membrilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, acreditate în țara de destinație, precum și membrilor de familie ai acestora.

Totodată, din 17 martie curent, ora 00:00, a fost SISTAT TRAFICUL AERIAN prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău. Ca excepții, a rămas posibilă efectuarea unor zboruri private/charter, pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state, de a evacua cetățenii săi din zonele afectate de noul Coronavirus, însă fiecare caz în parte este examinat suplimentar de către Autoritatea Aeronautică Civilă.

La informarea oficială de către autoritățile de frontieră și vamale din România și Ucraina, cât și în baza deciziei autorităților naționale competente, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat sunt închise.
Vezi Harta punctelor de trecere a frontierei închise și active: http://www.border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere

Îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StaiAcasă

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!