ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii

17:17 | 06.04.2020 Categorie: Comunicate

SUA va susține eforturile Republicii Moldova de stabilizare economică și atenuare a efectelor crizei pandemice 

Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Aspectele cadrului bilateral de cooperare, cât și impactul coronavirusului asupra economiei naționale și globale au fost discutate în cadrul unei conferințe online cu participarea ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, ambasadorului SUA în țara noastră, Dereck J. Hogan și reprezentanților USAID.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind repercusiunilor COVID-19 asupra activității economice și provocărilor la nivel macroeconomic.

Ministrul Railean a trecut în revistă acțiunile întreprinse de Guvern, inclusiv cele ale ministerului, pentru a diminua efectele socio-economice ale crizei pentru populație și mediul de afaceri.

„Împreună cu colegii de la Ministerul Finanțelor și Banca Națională am elaborat pachetul de măsuri bugetar-fiscale care a fost aprobat recent de Guvern, iar în continuare, pe platforma unui grup de lucru intersectorial, lucrăm la un plan consolidat de politici economice anticriză necesare pe termen scurt, mediu și lung. Pentru a calibra corect aceste măsuri, ne consultăm cu asociațiile de business și experții economici de pe toate platformele”, a spus Sergiu Railean.

De asemenea, au fost discutate și unele acțiuni ce ar susține relansarea activității economice imediat după finalizarea crizei, în special pentru sectoarele cel mai mult afectate, IMM-uri, producători autohtoni etc.

Oficialii au abordat și unele aspecte privind derularea unor proiecte și inițiative comune. Sergiu Railean a dat asigurări privind deschiderea ministerului și maxima implicare în proiectele realizate cu suportul SUA.

La rândul său, ambasadorul Dereck J. Hogan și-a exprimat solidaritatea față Republica Moldova în această perioadă complicată, subliniind că SUA va susține eforturile țării noastre de stabilizare economică și atenuare a efectelor crizei pandemice. 

Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii, în anul 2019 a înregistrat suma de 98,664 mln USD, și a crescut cu 4,26% în comparație cu anul 2018. La moment, în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea 398 întreprinderi cu capital american, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 522,946 mln lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!