ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Portarul Alexei Koșelev a dezvăluit motivul rămânerii în Olanda

15:13 | 08.04.2020 Categorie: Sport

Chişinău, 8 apr. /MOLDPRES/. Portarul echipei naționale de fotbal, Alexei Koșelev, a dezvăluit într-un interviu acordat în exclusivitate site-ului Federației Moldovenești de Fotbal motivele ce l-au determinat să nu revină în Chișinău din cauza COVID-19, relatează MOLDPRES. 

”Mi-am dorit să mă întorc în Moldova, la fel cum a făcut-o coechipierul meu Vitalie Damașcan. Am rămas în Olanda din două motive. Eu și soția mea Svetlana aveam în acele zile temperatură 37 de grade. Plus la asta, prețurile la biletele avia au crescut de vreo 4-5 ori. De aceea am hotărât să nu riscăm și să rămânem la Sittard”, s-a confesat jucătorul. 

”Acum suntem bine. Stăm acasă, mă antrenez conform programului pe care mi l-a dat antrenorul, o dată la două zile merg în parc pentru o alergare. În rest, privim filme și chiar dansăm ca să scăpăm de rutină. Uneori mai ies din casă pentru a cumpăra produse la magazin. Când a început pandemia, aveam o problemă cu cotul. Datorită acestei pauze, m-am tratat și acum mă simt bine”, a precizat Alexei Koșelev. 

Potrivit lui, echipa sa, Fortuna, va relua antrenamentele luna viitoare. ”Conducerea ne-a spus că vom relua antrenamentele la mijlocul lunii mai, iar campionatul olandez se va juca din primele zile ale lui iunie. Dar încă nu este sigur. Totul se poate schimba în funcție de situație”, a adăugat jucătorul.

Alexei Koșelev și Vitalie Damașcan sunt legitimați la echipa Fortuna Sittard din liga superioară a campionatului Olandei. Atacantul Vitalie Damșcan a revenit în Chișinău când s-a declanșat pandemia coronavirusului. Interviul a fost realizat de Victor Daghi.

img20003020

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!