ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a dispus mai multe măsuri de susţinere în perioada stării de urgenţă

11:46 | 10.04.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova s-a întrunit vineri în şedinţă pentru a dispune mai multe măsuri de susţinere a cetăţenilor şi întreprinzătorilor pe perioada stării de urgenţă, cauzată de pandemia COVID-19, transmite MOLDPRES. 

„Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de suspendare a legii prin care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru un pachet de măsuri anticriză, Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale s-a convocat ca să adopte deciziile necesare, astfel încât să nu oprim ajutorul cetăţenilor şi agenţilor economici în această situaţie complicată”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu, preşedintele Comisiei, la finele acesteia.

În aceste condiţii, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis stabilirea ajutorului de şomaj în sumă minimă de 2 775 lei, inclusiv pentru categoriile beneficiare ale ajutorului de șomaj care se înregistrează în calitate de șomeri, dar nu corespund criteriilor de acordare a ajutorului de șomaj.

Totodată, s-a decis susţinerea familiilor cu venituri mici, adică majorarea venitului minim lunar pentru familiile defavorizate până la 1 300 lei, pe perioada stării de urgență, și majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil până la 975 lei.

De asemenea, pentru familiile beneficiare de ajutor social, al cărui drept expiră în perioada stării de urgenţă, acesta va fi prelungit până la ridicarea stării de urgenţă. Totodată, solicitanţii de ajutor social care nu pot prezenta acte confirmative din cauza stopării activităţii unor instituţii, vor prezenta doar o declaraţie pe proprie răspundere că întrunesc aceste criterii, după care vor primi ajutorul.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis şi subvenționarea cheltuielilor angajatorilor legate de achitarea salariului/indemnizației în cazul șomajului tehnic sau staționării, 100%/60% impozite și contribuții aferente salariilor/indemnizațiilor achitate, în funcție de motivul sistării activității. 

Titularii de patentă care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență vor fi scutiți de plata pentru patentă. De asemenea, pentru această categorie, pentru persoanele care practică activitate independentă, întreprinzătorii individuali care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență, vor fi restituite contribuțiile sociale în sumă fixă. Agenții economici care și-au sistat activitatea conform Deciziilor Comisiei Situații Excepționale vor beneficia de amânarea, până la 25 iulie, a termenului de achitare a taxelor locale.

Totodată, personalul medical antrenat nemijlocit în combaterea coronavirusului va primi un salariu de bază suplimentar.

„Toate aceste măsuri incluse în Dispoziţia din 10 aprilie a Comisiei sunt valabile exclusiv pe perioada stării de urgenţă. Anume această abordare legală nu ne-a permis, spre exemplu, să includem în document reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, deoarece efectul acestei acţiuni depăşeşte termenul perioadei de urgenţă. Tot aşa, nu am putut include în dispoziţie impozitarea cu 50% a taxei aeroportuare”, a menționat Ion Chicu.

Curtea Constituțională a anunțat joi, 9 aprilie, că a admis cererea unui deputat şi a suspendat, până la soluţionarea în fond a cauzei, acțiunea Legii nr. 56 din 2 aprilie curent privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative, pentru care Guvernul şi-a asumat răspundere.

Curtea Constituțională a conexat sesizările într-un singur dosar şi va examina sesizările luni, 13 aprilie. În scopul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii provocate de virusul COVID-19, accesul la ședința publică va fi interzis.

img20003083

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!