ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean

17:38 | 10.04.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a discutat astăzi la telefon cu premierul Ucrainei, Denis Shmygal, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Premierii s-au informat reciproc despre evoluția situației epidemiologice în Republica Moldova și Ucraina și măsurile întreprinse. A fost discutat subiectul susținerii reciproce în repatrierea cetățenilor, situația la punctele de trecere a frontierei, evoluția situației epidemiologice în regiunea Cernăuți și facilitarea reciprocă a transportului de mărfuri. Oficialii au convenit să păstreze schimbul de informații și să reacționeze rapid la necesitate.

Prim-miniștrii au decis ca imediat după depășirea epidemiei să fie organizată ședința Comisiei interguvernamentale RM – Ucraina, pentru a identifica soluții comune de diminuare a efectelor crizei și resuscitare economică.

img20003108

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!