ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

OPEC şi partenerii săi au ajuns la un acord istoric asupra unei scăderi a producţiei pe petrol

08:29 | 13.04.2020 Categorie: Externe

Al Kuweit, 13 apr. /MOLDPRES/. Principalele state producătoare de petrol au convenit duminică asupra unei scăderi a producţiei în încercarea de a susţine preţurile, pe fondul pandemiei cu noul coronavirus şi al unui "război al preţurilor" între Rusia şi Arabia Saudită, relatează MOLDPRES și AGERPRES cu referire la agenţiile internaţionale de presă.

"Am ajuns la un acord istoric pentru reducerea producţiei statelor membre ale OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, Rusia şi alţi producători de petrol) cu aproape 10 milioane de barili pe zi, începând de la 1 mai", a precizat pe Twitter ministrul kuweitian al Petrolului, Khaled al-Fadhel, potrivit AFP.

Ministrul mexican al Energiei, Rocio Nahle, a anunţat la rândul său că s-a ajuns la un acord privind o scădere a producţiei cu 9.7 milioane de barili pe zi începând din mai şi le-a mulţumit membrilor OPEC pentru susţinerea acordată, a relatat Reuters.

Pandemia de coronavirus a provocat un dezechilibru pe piaţa petrolieră mondială, unde oferta era deja excedentară, iar acum a ajuns la un nivel fără precedent, având în vedere restricţiile de deplasare adoptate în întreaga lume pentru a evita propagarea virusului. Din cauza restricţiilor cererea mondială de petrol a scăzut cu aproximativ 30 milioane barili pe zi, sau aproximativ 30% din producţia mondială.

OPEC, Rusia şi alţi producători de petrol, regrupaţi în alianţa OPEC+, şi-au prezentat joi planurile pentru a-şi reduce producţia cu peste o cincime, însă au subliniat că un acord final depinde de alăturarea Mexicului, care potrivit surselor consideră că efortul care i se solicită este excesiv comparativ cu alţi producători.

img20003139

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!