4250 de locuințe au fost cumpărate prin intermediul programului „Prima Casă”
15:36 | 14.04.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” au fost procurate 4250 locuințe, dintre care 15 doar în ultima săptămână, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Finanțelor, din cei 4250 de beneficiari, 2988 sunt familii, iar 1262 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 615 persoane beneficiază de compensații de la bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1578 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 317 – în cadrul programului Prima Casă 4.
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,13 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,065 miliarde de lei.
Conform sursei citate, suprafața medie a locuințelor procurate prin acest program este de 59,97 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 593,5 mii de lei. În zonele urbane au fost procurate 3984 de locuințe, iar în zonele rurale - 266. Din numărul total de locuințe procurate, 3922 sunt apartamente, iar 328 case individuale.
În prezent, pot deveni beneficiari ai programului ”Prima Casă” cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani. Solicitanţii trebuie să fie angajaţi oficial la instituții de stat sau companii private și să dispună de venituri din surse oficiale. Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018.