ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a avut o întrevedere de lucru cu primarul Chișinăului

15:54 | 14.04.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere de lucru cu Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Oficialii au abordat mai multe subiecte de o importanță majoră pentru chișinăuieni, în special acțiunile întreprinse de autoritățile municipale în combaterea și prevenirea infectării populației cu COVID-19, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Potrivit edilului, actualmente 80 la sută din acțiunile primăriei sunt concentrate în lupta cu virusul de tip nou și evitarea la maximum a infectării în masă a cetățenilor, orașul fiind cel mai vulnerabil în acest sens. Împreună cu specialiștii, sunt analizate mai multe scenarii de intervenție care ar permite evitarea unor situații mai grave.

Totodată, Ion Ceban a relatat că în capitală continuă acțiunile de dezinfectare a spațiilor publice, curților și scărilor blocurilor, a terenurilor de joacă pentru copii etc.

Vorbind despre necesitatea asigurării în continuare a bunei funcționări a capitalei, Ion Ceban a menționat că, recent, a solicitat Guvernului sprijin pentru acoperirea cheltuielilor pe care le suportă municipalitatea din cauza că transportul este gratuit.

Șeful statului a salutat munca și acțiunile întreprinse de municipalitate în perioada de criză. De asemenea, Igor Dodon a dat asigurări că conducerea de vârf a țării va acorda tot sprijinul posibil pentru a depăși problemele cu care se confruntă întreaga societate.

În context, președintele țării a specificat că așa cum a fost stabilit anterior, din bugetul de stat vor fi alocate mijloace suplimentare pentru investițiile capitale din municipiul Chișinău, în special cele legate de construcția drumurilor și infrastructură.

img20003201

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!