ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consumatorii sunt îndemnaţi să aleagă pentru ouăle de Paşti vopsea de calitate

13:24 | 15.04.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Înainte de Paşti, când tradiţional pe masa de sărbătoare trebuie să fie ouă roşii, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) atenţionează populaţia să cumpere vopsele de calitate, din unităţi comerciale autorizate, transmite MOLDPRES.

„Procurarea unor vopsele periculoase poate transforma sărbătoarea într-o vizită de urgență la medic. De aceea recomandăm consumatorilor să pledeze pentru vopsele procurate din magazine în defavoarea comercianților ambulanți care vând pulbere roșie de uz tehnic”, indică surse de la APCSP.

Specialiştii Agenţiei atenţionează asupra informației de pe ambalaj. „Aceasta trebuie să reflecte în mod explicit denumirea şi marca producătorului (sau denumirea importatorului), să indice adresa acestuia (numărul de telefon, după caz), masa/volumul, principalele caracteristici calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, eventualele riscuri, modul de utilizare, de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare, contraindicaţiile, termenul de valabilitate şi data fabricării”, au explicat experţii instituţiei.

Potrivit sursei citate, toate informaţiile trebuie să fie prezentate în limba română, astfel încât consumatorul să poată înțelege riscurile la care se poate expune și să decidă asupra procurării sau nu a vopselei pentru ouă. 

APCSP reiterează să nu fie procurate în nici un caz vopsele vândute în vrac sau ”la linguriță” fără a fi ambalate corespunzător, mai ales de la persoane care provoacă dubii în privința caracterului legal al activității. „Solicitați de la vânzător copia avizului sanitar. Respectați cu exactitate modul de utilizare a vopselelor. Acesta va asigura în final un produs sigur și inofensiv. Nu vopsiți ouă care au coaja crăpată sau acoperită de murdării. Alegeți pentru vopsire cele mai proaspete ouă. Daca ați decojit un ou care a fost vopsit și albușul sau gălbenușul a fost amprentat cu vopsea, evitați consumarea acestora”, susţine Agenția pentru Protecția Consumatorilor. 

Toate cazurile ce indică asupra neconformităţii produselor pot fi anunţate la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 sau să fie expediate reclamații la adresa: mun. Chişinău, sector Centru, str. Vasile Alecsandri, 78. 

img20003221

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!