Conducerea MAI a venit cu precizări privind măsurile care vor fi întreprinse în perioada Sărbătorilor Pascale
12:48 | 15.04.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a prezentat miercuri în cadrul unui briefing măsurile care vor fi luate de instituție în perioada Sărbătorilor Pascale pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Oficialul a anunțat că și în acest Focul Haric va fi adus în Republica Moldova, comunică MOLDPRRES.
Șeful de la MAI a specificat că Focul Haric va fi adus de episcopi, care au permisiunea de a merge la aeroport pentru a prelua Lumina Sfântă. Aceștia vor fi însoțiți de echipaje ale poliției. Ulterior, Focul va fi preluat de preoți pentru fiecare parohie. „A fost luată decizia ca, în acest an, slujbele în biserici să fie desfășurate de către slujitorii locașurilor sfinte fără enoriași”, a spus ministrul.
Potrivit lui, sfințirea merindelor nu va fi permisă în biserici sau în curțile acestora. „În localitățile, orașele mici unde este posibil, cetățenii vor scoate merindele la poartă, iar preoții vor merge pe străzi și vor sfinți. În orașele mai mari nu este permisă această procedură, pentru că există riscul să ne contaminăm. Este riscul ca această lună în care am reușit să gestionăm situația – să o dăm peste cap și să începem de la zero. De aceea, Mitropolia va sfinți cozonacii la SA Franzeluța sau la alte întreprinderi, unde se produc ei, în așa fel încât cetățeni să poată procura cozonaci sfințiți pentru a putea sărbători Paștele împreună cu familia”, a adăugat Voicu.
Ministrul a îndemnat enoriașii să rămână acasă și să evite ieșirile.