Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
19:03 | 15.04.2020 Categorie: Comunicate
”Aleg să mă simt bine”: un nou program de asistență psihologică pentru elevi în contextul COVID-19
Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Ministerul Educației Culturii și Cercetării în colaborare cu Fondul ONU pentru Populație, (UNFPA) lansează programul de asistență psihologică pentru elevi: ,,Aleg să mă simt bine”. Scopul programului este de a ajuta elevii să își protejeze sănătatea mintală și emoțională în contextul crizei provocate de COVID-19.
„Suntem conștienți că în această perioadă de pandemie cu COVID-19, când procesul educațional se realizează la distanță, elevii, cadrele didactice și părinții au nevoie de mai mult suport, comunicare, consiliere. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, împreună cu UNFPA, vine în sprijinul elevilor pentru a le acorda consiliere psihologică de calitate și a-i ajuta să depășească mai ușor această perioadă. Programul este parte a Planului de acțiuni a Ministerului privind organizarea asistenței psihologice copiilor/elevilor, părinților și cadrelor didactice pe perioada suspendării procesului educațional, implementat de Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și structurile de asistență psihopedagogică din teritoriu”, a declarat Natalia Grîu, secretarul de stat în domeniul educației.
Nigina Abaszada, Reprezentanta UNFPA a afirmat că, la nivel global, peste 187 de milioane de adolescenți și tineri sunt afectați din cauza consecințelor COVID-19, inclusiv se confruntă cu anxietate și stres, iată de ce menținerea echilibrului emoțional este esențială în această perioadă.
„Pentru UNFPA, sănătatea tinerilor, inclusiv cea mintală, este o prioritate. Sperăm ca, prin intermediul acestui program, să ajutăm adolescenții și tinerii din Republica Moldova să-și mențină starea de bine și echilibrul interior, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării lor atât pe termen scurt cât și cel lung ”, a subliniat Abaszada.
Programul „Aleg să mă simt bine” se va desfășura în perioada aprilie-iulie 2020 și va include 24 de sesiuni online, a câte 45 de minute fiecare, inclusiv 18 în limba română și 4 în limba rusă. Sesiunile se vor axa pe nevoile tinerilor, în conformitate cu vârsta lor, și vor răspunde la întrebări de tipul cum facem față programului încărcat și izolării sociale, cum luptăm cu stresul, gestionarea anxietății, fricii și a stărilor de panică, prevenirea violenței bazate pe gen și altele. Programul va putea fi completat pe parcurs și cu subiecte determinate de interesul și necesitățile specifice ale tinerilor.
Sesiunile vor fi organizate în regim LIVE pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, fiind deschise pentru toți doritorii de a participa. Acestea se vor desfășura de două ori pe săptămână, miercuri la ora 16:00 și sâmbătă la ora 11:00. În timpul sesiunilor, tinerii vor putea adresa întrebări specialiștilor. Sesiunile înregistrate vor fi disponibile ulterior pentru tinerii care nu au avut posibilitate să le urmărească live, precum și vor servi drept suport informațional pentru profesori în lucrul cu elevii.
Specialiștii care vor organiza sesiunile sunt Daniela Terzi-Barbăroșie, directorul Centrului psihologic SINESIS, psiholog, psihoterapeut de familie și cuplu, și Sergiu Toma, președintele A.O. Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale, psihoterapeut de familie.