ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va primi prima tranşă de împrumut din partea Rusiei şi un credit de urgenţă de la FMI

11:11 | 18.04.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a semnat vineri, la Moscova,  împreună cu conducerea Ministerului de Finanțe rus, Acordul de creditare cu Republica Moldova, care prevede acordarea primei tranșe de împrumut în valoare de două sute de milioane de euro. Despre acest lucru a anunţat în seara zilei de ieri şeful statului, Igor Dodon, pe o reţea de socializare, transmite MOLDPRES.

„Este primul suport financiar concret oferit din exterior țării noastre în această perioadă de criză, iar banii vor fi transferați în bugetul de stat al Moldovei pentru necesitățile țării, inclusiv la finanțarea unor proiecte de infrastructură. Aduc sincere mulțumiri partenerilor ruși și personal președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru susținerea acordată Republicii Moldova în condiții de stringentă necesitate”, a scris Igor Dodon.

La rândul său, prim-ministrul Ion Chicu a anunţat că şi Consiliul de directori al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vineri alocarea unui credit de urgență pentru Republica Moldova în valoare de circa 235 milioane de dolari.

„Împreună cu mijloacele din creditul oferit de Federația Rusă, împrumutul de la FMI ne va permite să finanțăm peste jumătate din deficitul bugetar în acest an. Suplimentar, ne așteptăm ca și Uniunea Europeană să decidă asupra alocării asistenței macro-financiare pentru R. Moldova. În acest sens, am semnat astăzi o scrisoare în adresa CE. Prietenii la nevoie se cunosc!”, a scris premierul.

Pe 17 aprilie, Guvernul de la Chişinău a aprobat proiectul de modificare a Legii bugetului pentru 2020. Necesitatea modificărilor a intervenit ca rezultat al evaluării efectelor economice ale măsurilor impuse în procesul administrării situației epidemiologice.

Inițial, bugetul național a fost format luând în calcul o creștere a PIB-ului în 2020 cu 3,8%, comparativ cu 2019. Efectele pandemiei COVID-19 asupra proceselor economice globale, regionale și naționale au determinat necesitatea de a reevalua evoluția indicatorilor economici și de a recalcula bugetul public național luând ca bază o cădere a PIB în 2020 cu 3%, ce presupune o reducere a veniturilor la buget cu 6,338 miliarde de lei.

În noile condiții, deficitul bugetar va constitui 15,975 miliarde de lei sau 7,52% din PIB.

img20003313

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!