ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:05 | 20.04.2020 Categorie: Comunicate

Situaţia la frontieră, bilanțul săptămânii

Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. În perioada 13 - 19 aprilie 2020, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 43 de evenimente, cu documentarea a 57 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 29 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- doi cetățeni străin au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- 11 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;

- un caz de trafic ilicit de mărfuri.

Au fost declanșate 19 consemne, dintre care un consemn pe Interpol și 18 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente un cetăţean străin, dar și 10 mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 60 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 71 100 și încasarea amenzilor de 32 850 lei.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 16 219 traversări, comparativ cu numărul total de persoane, înregistrat în a doua săptămână a lunii aprilie, este în descreștere cu 10%. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 9 854 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 45% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 1 069 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 896 traversări persoane, dintre care 660 treceri la frontiera moldo-română, 223 treceri la frontiera cu Ucraina și 14 treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 574 traversări persoane;

PTF Otaci – 121 traversări persoane;

PTF Tudora – 69 traversări persoane;

PTF Sculeni – 63 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 23 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 1 069 persoane și completate 896 de fișe epidemiologice individuale.

La fel, au fost completate și semnate 780 de Declarații pe propria răspundere privind achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Nici o persoană nu a prezentat simptome ale infecției COVID-19.

În Aeroportul Internațional Chișinău a fost consemnată la intrarea în țară a unei rute cargo din Federația Rusă, fiind înregistrați 14 cetățeni.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 37 de apeluri de la cetățeni, unde s-a răspuns la întrebările cum se circulă la frontiera de stat, care sunt condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StațiAcasă

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!