ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:53 | 23.04.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Chişinău, 23 apr. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore,în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 260 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 289 traversări persoane, dintre care 619 treceri la frontiera moldo-română, 446 treceri la frontiera cu Ucraina și 224 de treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 429 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău - 224 traversări persoane (rute charter);
PTF Tudora – 190 traversări persoane;
PTF Sculeni – 128 traversări persoane;
PTF Otaci –  111 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- cinci persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
- doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- un conațional a ignorat măsurile de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 2 260 persoane și completate 1 289 fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 050 Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent. 

Nicio persoană nu a prezentat simptomele virusului de tip Covid-19.

În Aeroportul Internațional Chișinău a fost consemnată la intrarea în țară a unei rute charter din Marea Britanie, fiind înregistrați 224 de pasageri moldoveni.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 76 de apeluri de la cetățeni, unde s-a răspuns la întrebările cum se circulă la frontiera de stat, care sunt condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StațiAcasă

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!