ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

11:59 | 23.04.2020 Categorie: Comunicate

Mesajul Ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov cu ocazia Zilei Bibliotecarului și Zilei Internaționale a cărții și a drepturilor de autor

Chişinău, 23 apr. /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează anual, la data de 23 aprilie, Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. 

Din cele mai vechi timpuri bibliotecarul este un mesager al culturii ce sălășluiește în incinta instituției cărților. 

Vreau să aduc un mesaj de felicitare tuturor bibliotecarilor din Republica Moldova, care zi de zi contribuie la dezvoltarea culturii noastre naționale și a societății informaționale. Apreciem rolul incomensurabil pe care îl aveți în educarea noilor generații în spiritul valorilor noastre autentice, al adevărului și al libertății. Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă, când accesul utilizatorilor în sediul bibliotecilor este restricționat vă mulțumim pentru tot efortul depus în redirecționarea activității bibliotecilor în spațiul virtual, contribuind la dezvoltarea serviciilor online. 

Anul acesta vă îndemn să celebrăm această zi acasă lecturând cărțile preferate. 

Igor ȘAROV, ministrul Educației, Culturii și Cercetării

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!