Locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului au primit ajutoare de la UE
16:10 | 24.04.2020 Categorie: Regiuni
Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană a donat vineri un lot de ajutoare cu mărfuri şi produse necesare în măsurile de prevenire şi combatere a COVID-19. Asistenţa se înscrie în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, pentru cetăţeni de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite MOLDPRES.
„Uniunea Europeană este aici ca să susţină oamenii din Republica Moldova şi vom continua să facem acest lucru. Vom ajuta oamenii care luptă acum cu coronavirusul ca pe urmă, după ce trece criza, să putem ajuta cu măsuri de revitalizare a economiei, să susţinem întreprinderi, mici şi mijlocii, companii mari, astfel încât să ajungem cât mai repede la prosperitate şi dezvoltare”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul UE la Chișinău, la ceremonia de transmitere a lotului.
Prezentă la eveniment, Cristina Lesnic, viceprim-ministru pentru Reintegrare, a estimat că pandemia este un examen prin care trece toată lumea şi Republica Moldova, la fel ca şi alte state, doreşte să-l promoveze cât mai curând posibil. „Din numele Guvernului exprim recunoştinţă pentru acest ajutor. Virusul nu alege malurile, nu alege oamenii, nici funcţia, nici persoana, fiind importantă viaţa şi sănătatea fiecărui cetăţean în parte. Sper să ne consolidăm comunicarea care să ne ajute ulterior să avem un dialog eficient şi cooperant”, a spus Cristina Lesnic.
La rândul său, reprezentantul rezident PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, a menţionat că acesta este un pas foarte important în ceea ce priveşte sprijinirea ambelor maluri ale Nistrului şi care va veni în ajutorul celor care se află în prima linie de luptă cu COVID-19. „Această pandemie este ceva fără precedent, nu ne-am confruntat cu o criză similară, care să afecteze toate sferele vieții. Din păcate sunt afectate cele mai vulnerabile categorii sociale, cărora le vine greu să facă faţă situaţiei, or, anume pe acestea vrem să le ajutăm în primul rând”, a relevat Dima Al-Khatib.
Cea de-a cincea etapă a Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” a fost lansată în ianuarie 2019 şi va dura până în 2021 inclusiv. Proiectul, cu un buget de circa 10,7 milioane de dolari, este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în măsuri comune.