ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alte 70 persoane au fost tratate de COVID-19 și externate din instituțiile spitalicești

13:49 | 26.04.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Alte 70 de persoane au fost tratate de COVID-19 și externate din instituțiile spitalicești. Astfel, cifra persoanelor vindecate a ajuns la 895, informează MOLDPRES.

Totodată, potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 19 pacienți infectați de coronavirus se află la respirație asistată, iar 14 dintre ei sunt în stare gravă. Alte 218 persoane sunt în stare gravă,  iar 524 de pacienți au starea de gravitate medie.

Până în prezent, în laboratoarele de stat și cele private au fost efectuate 15 572 de teste, dintre care 1 933 în ultimele 24 de ore. Bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 în R. Moldova a ajuns la 3 304. În același timp, 39 923 de persoane aflate la domiciliu sunt monitorizate de către medicul de familie.

În perioada 17 martie - 15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de COVID-19.  

 

img20003476

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!