ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe

10:00 | 27.04.2020 Categorie: Comunicate

Directorii de școli sunt invitați la instruiri on-line dedicate managementului financiar

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită directorii gimnaziilor și liceelor să participe la cursul de instruire la distanță cu tema: „Managementul financiar pentru directorii de școală” care va fi organizat, în premieră de către CTIF, în perioada 5 – 7 mai curent. 

Obiectivul de bază al instruirilor este formarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul managementului financiar al instituției de învățământ, inclusiv în ceea ce privește organizarea procesului de planificare bugetară în cadrul instituției și aplicarea modulului de planificare bugetară în cadrul  Sistemului Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice (SIGFP). La instruiri vor fi prezentate cadrul normativ aferent procesului bugetar, planificarea bugetului instituției de învățământ și redistribuirea acestuia, documentele, rapoartele vizualizate în SIGFP. Agenda cursului de instruire poate fi consultată aici (link: https://ctif.gov.md/sites/default/files/inline-files/agenda%20managementul%20financiar%20directori%20ajustat.pdf) 

Directorii instituțiilor de învățământ care doresc să participe la instruiri  urmează să se înscrie în prealabil, accesând link-ul: https://docs.google.com/forms/d/1yzRoF7OQWI7km5VDFr8bvr1l_Zhta8sQHnHSsbNcKxQ/edit sau pagina web http://cursuri.ctif.md. Mai multe informații despre condițiile de participare la acest curs pot fi obținute la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, tel: 022 822-032, 068669942.  

Persoanele interesate pot lua cunoștință de aplicația ZOOM, accesând link-ul: https://zoom.us/support/download. Participanții la instruiri vor primi suport tehnic la instalarea pe calculator a aplicației ZOOM, vor fi familiarizați cu mecanismele de funcționare a acesteia și modul de interacțiune cu formatorul care ghidează cursul de instruire. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!