ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANSP dezminte informaţiile privind legătura între tehnologia 5G şi pandemia de COVID-19

10:10 | 28.04.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) dezminte informaţiile apărute în spaţiul public care ar insinua o legătură între implementarea noii generaţii de tehnologii 5G şi evoluţia pandemiei COVID-19, deoarece nu există nicio dovadă în acest sens, comunică MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat emis de instituție, evoluţia pandemiei este total independentă de tehnologia 5G, iar afirmaţiile privind presupusa legătură între COVID-19 şi tehnologia 5G reprezintă o dezinformare cu scopul de a menţine o stare de confuzie şi panică.

Conform sursei citate, noul coronavirus se transmite de la o persoană la alta prin secreţii ale aparatului respirator, prin strănut, tuse sau expiraţie. Tehnologia 5G se bazează pe frecvenţa radio şi nu creează viruşi. Îngrijorările specialiştilor privind afectarea sănătăţii de utilizarea reţelelor mobile se referă, în general, la radiaţii şi nu au nicio legătură cu infecţia COVID-19.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!