ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea instituţiilor publice va fi numită şi eliberată de către fondator

16:40 | 29.04.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Guvernul, întrunit în şedinţă miercuri, 29 aprilie, a aprobat un proiect de modificare a unor acte normative. Acesta prevede unificarea procedurii de numire a organului executiv al instituţiei publice, or, directorul, directorii adjuncţi în aceste instituţii urmează să fie numiţi şi eliberaţi din funcţie de către fondator, transmite MOLDPRES.

„Acest fapt va asigura continuitatea activităţii instituţiilor publice şi va institui o abordare unică a organizării şi funcţionării acestora”, a declarat la şedinţă Liliana Iaconi, secretarul general al Guvernului.

Totodată, în scopul facilitării şi eficientizării procesului de prestare a serviciilor publice atribuite, precum şi având în vedere importanţa instituţiei, s-a propus ca activitatea executivă a Agenției Servicii Publice să fie condusă de către un director, care să fie asistat de un prim-director adjunct și doi directori adjuncți.

De asemenea, s-au propus modificări şi în regulamentul Agenţiei de Investiţii. Conform deciziei Executivului, instituţia va fi condusă de un director general şi doi directori generali adjuncţi.

În aceeaşi hotărâre este stipulat că activitatea Instituției publice „Baza auto a Cancelariei de Stat” va fi condusă de către un director, care va fi asistat de un director adjunct. Respectiv, a fost modificat statutul Instituției publice „Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova”, care prevede că aceasta va fi condusă de către un director, asistat de doi directori adjuncți.

Conform deciziei, va fi modificat şi statutul Instituțiilor publice „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” şi „Agenția Informațională de Stat „MOLDPRES”. Or, atât activitatea executivă a FISM, cât şi cea a Agenţiei „MOLDPRES” va fi condusă de  director, asistat de un director adjunct. La fel şi Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică” va fi condusă de un director, asistat de un director adjunct.

img20003565

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!