Publicistul, bibliofilul și eminescologul Iulius Popa își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare
08:18 | 30.04.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Cunoscutul publicist, bibliofil și eminescolog Iulius Popa, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii” și al Medaliei ”Mihai Eminescu”, a împlinit, joi, 30 aprilie, 70 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1950 în satul Butești, raionul Glodeni. În 1971, a absolvit Facultatea de Limbi Străine, specialitatea limba franceză, a Institutului Pedagogic de Stat ”Alecu Russo”, în prezent Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți.
Activitatea profesională a început-o în calitate de profesor de limbă franceză în școlile de cultură generală din Lăpușna, raionul Hâncești, Butești, raionul Glodeni și Mărăndeni, raionul Fălești, între anii 1972-1975. Ulterior, a fost lector universitar la Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți (1975-1981). În perioada 1981-1991, a fost corespondent al ziarului ”Raza” (”Luci”) al Direcției de comerț din Bălți, din 1991 este corespondent al săptămânalului ”Literatura și Arta”, unde publică peste 1000 de articole din domeniile cultură, istorie, politică, lingvistică, învățământ ș.a.
Iulius Popa a editat cărțile: „Rectorul meu” (despre Ion Borșevici, 1996, 1997), „Butești. Vino și vezi” (2004), ”Butești. Adu-ți aminte” (2005), „Medalii Eminescu în Moldova și alte țări” (2005), ”Rectorul academician Nicolae Filip” (2006), ”Columna și durerile noastre” (2014), ”Cunosc prea bine drama Basarabiei” (2018), ”Țară coruptă, fără corupători” (2019) ș.a. Este coautor al volumului VII din ”Corpus Eminescu”, capitolul Medalistica (2000).
Concomitent cu activitatea de publicist, s-a consacrat celei de colecționar de medalii și monede cu chipul lui Mihai Eminescu. Este deținătorul uneia din cele mai valoroase colecții private de medalii din seria ”Mihai Eminescu” din spațiul românesc, care a depășit 400 de unități. Unele dintre acestea au fost emise chiar la inițiativa sa. Astfel, în 1989, la insistența sa, pentru prima dată în fosta URSS a fost emisă rubla sovietică, care poartă pe revers chipul lui Mihai Eminescu. Este autorul unui set de piese medalistice ”Eminescu integral” în număr de 28 de unități (fiecare cu un tiraj de 100 de exemplare).
Este deținătorul unei biblioteci de peste 8000 de titluri de carte și rarități bibliofile. Printre acestea sunt publicații care datează din secolul al XVI-lea, 1594, o lucrare a lui Aristotel în limbile latină și greacă, două volume ale lucrării ”Mitropolitul Dosoftei al Moldovei”, ”Viața și petrecerea Sfinților” (Iași, 1682-1686), ”Biblia de la Blaj din anul 1795”, tradusă din greacă de Samuil Micu” ș.a. Din colecție fac parte memorii, biografii, dicționare, literatură clasică, tratate de artă și albume, cataloage în limbile română, rusă, franceză, engleză, germană, latină, greacă ș.a.
Iulius Popa a fost distins cu Medalia ”Mihai Eminescu” (2000), ”Ordinul Gloria Muncii” (2010), precum și cu Medalia ”150 de ani de la nașterea lui Eminescu” (România, 2000).