Pe parcursul zilei de ieri, 48 de persoane tratate de COVID-19 au fost externate
10:42 | 03.05.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Pe parcursul zilei de ieri, 48 de persoane care s-au tratat de COVID-19 au fost externate, transmite MOLDPRES.
În același timp, în cadrul Centrului COVID-19 au fost internați 48 de pacienți cu suspecție la coronavirus.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în Republica Moldova sunt înregistrate la ora actuală 4052 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 475 de cazuri în regiunea transnistreană. Starea de sănătate a persoanelor infectate arată în felul următor: 260 se află în stare gravă (dintre care 27 de pacienţi sunt conectaţi la respiraţie asistată), 481 în stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.
De asemenea, în rândul angajaţilor sistemului de sănătate sunt confirmate 1017 de cazuri de infectare cu COVID-19, printre care: medici - 250, asistenţi medicali - 367, felceri - 58, paramedici - 1, farmacişti - 15, personal auxiliar - 326 de persoane.
În total, 1382 de persoane au fost tratate, iar 124 au decedat din cauza infecţiei cu COVID-19.