Ploile torențiale din ultimele zile au cauzat mai multe pagube
11:06 | 03.05.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ anunță că, în urma ploilor torențiale, pe alocuri cu grindină, care s-au înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 30 aprilie - 2 mai, au fost înregistrate prejudicii, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor IGSU, ploaia cu grindină care a căzut în localitatea Mirnoe, raionul Taraclia, a afectat 2 hectare de livezi. Pe traseul Bălți-Sărăteni, din cauza precipitațiilor abundente, s-a surpat o porțiune de drum și a fost deteriorat un pod pe traseul R-14 în apropiere de localitatea Bănești, raionul Telenești. Pentru restabilirea construcției, la fața locului lucrează specialiștii din infrastructura drumurilor.
De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în localitatea Vadul lui Isac, raionul Cahul, unde a fost pompată apa din două gospodării, după ce aceasta s-a scurs în ogrăzile oamenilor.
Comisiile locale pentru Situații Excepționale au început estimarea prejudiciilor cauzate.