ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Ion Chicu a discutat cu șefa reprezentanței BERD

15:52 | 05.05.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 mai. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a discutat marți cu Angela Sax, șefa reprezentanței Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare în Republica Moldova. Au fost discutate proiectele desfășurate în RM cu susținerea BERD și examinate măsuri care pot accelera implementarea, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Angela Sax a vorbit despre programele BERD menite să susțină resuscitarea afacerilor și a economiei. BERD a adoptat un pachet de suport pentru statele afectate de pandemia coronavirus în volum de 21 de miliarde de euro, pentru proiecte care vor fi realizate în anii 2020 - 2021. Banca intenționează să vină cu un set de măsuri pentru a susține afacerile și pentru a conserva locurile de muncă în industriile producătoare și agrobusiness, va fi susținută reziliența afacerilor prin oferirea lichidităților urgente și altele.

Guvernul și-a anunțat intenția de a progresa în implementarea proiectului de constituire a infrastructurii necesare pentru colectarea și procesarea deșeurilor solide în trei regiuni. În acest scop Banca Europeană de Investiții a confirmat finanțarea în mărime de 25 de milioane de euro și BERD este dispus să aloce încă 25 de milioane.

Au fost discutate proiectul susținut de BERD de reabilitare a infrastructurii feroviare și proiectul de investiții în modernizarea infrastructurii energetice și interconectarea cu rețelele electrice din România.  

img20003699

img20003699

img20003699

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!