Cinci locuitori din Hâncești au fost reținuți pentru cultivarea cânepei
09:48 | 06.05.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. Cinci locuitori ai orașului Hâncești au fost reținuți de procurorii PCCOCS pentru cultivarea cânepei în condiții de seră, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, cei cinci au vârste cuprinse între 23 și 43 de ani și fac parte dintr-un grup criminal. Aceștia au fost monitorizați timp de două luni – din momentul în care au făcut rost de echipamentul necesar pentru creșterea plantelor de cânepă.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bănuiților, a fost depistată o seră destinată cultivării plantelor de cânepă, de unde au fost ridicate 188 de plante și peste 100 de ghivece, utilaj destinat cultivării cânepei, aproximativ 100 grame de marijuana uscată, dispozitiv de consum al drogurilor cu urme de rășină, o armă deținută legal, precum și muniții deținute ilegal.
Cei cinci au fost reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.