Șeful statului a participat la ceremonia de donare a unui prim lot din asistența umanitară acordată de România
17:46 | 07.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat joi la ceremonia de donare a unui prim lot de echipamente medicale și medicamente din asistența umanitară acordată de România în contextul combaterii pandemiei cu COVID-19, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
În cadrul acestei ceremonii, șeful statului a menționat următoarele:
„Salut cu bucurie și cu mândrie sprijinul repetat oferit de România pentru cetățenii Republicii Moldova. Convoiul de ajutor medical românesc reprezintă o nouă dovadă că ne putem baza oricând pe susținerea vecinilor și fraților noștri de peste Prut.
După ce acum o săptămână au venit echipe de medici români, astăzi salutăm intrarea în țară a celor 20 de camioane de asistență umanitară, atât de necesară în lupta cu pandemia de coronavirus. Este un suport extrem de util atât pentru medicii noștri, cât mai ales pentru pacienți. Orice asistență medicală în plus înseamnă noi vieți salvate, noi speranțe pentru societate și șanse mai înalte pentru o revenire grabnică la normalitate.
Cu acest prilej, vreau să aduc mulțumiri și cuvinte de recunoștință poporuluiu-frate de peste Prut, conducerii României și nemijlocit domnilor miniștri Nelu Tătaru și Marcel-Ioan Vela care au binevoit să însoțească acest ajutor până la Chișinău, pentru a-l transmite direct instituțiilor medicale din Republica Moldova.
Noi știm că prietenul la nevoie se cunoaște și sprijinul oferit de România, pe timp de criză în ambele țări, e demonstrația vie a acestei prietenii. Sper foarte mult că după depășirea acestei crize cauzate de pandemie vom ști să intensificăm dialogul și colaborarea dintre țările noastre, iar sprijinul prietenesc va veni și în vremuri bune, inclusiv în mod reciproc, din Republica Moldova spre România, fiindcă și aici, la Chișinău, există dorința de a ajuta România acolo unde va fi nevoie.”