ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Europa marchează prin ceremonii discrete, pe fondul pandemiei, 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste

10:18 | 08.05.2020 Categorie: Externe

Berlin, 8 mai. /MOLDPRES/. Statele europene vor marca vineri prin ceremonii discrete Ziua Victoriei în Europa, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, notează DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Ziua de 8 mai este sărbătorită în general în Europa ca VE Day, Ziua Victoriei în Europa, însă în acest an numeroase ceremonii de amploare pregătite de autorităţi au fost anulate din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus.

La Berlin au fost plănuite mari evenimente publice la Poarta Brandenburg şi în alte locuri istorice ale capitalei germane, la care erau aşteptaţi sute de mii de participanţi.

Programul a fost însă anulat la începutul lunii aprilie, fondurile fiind realocate unei iniţiative aniversare digitale.

Ziua Victoriei va fi totuşi marcată de liderii germani, preşedintele Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Angela Merkel şi alte oficialităţi urmând să depună coroane de flori la Memorialul Neue Wache din centrul Berlinului, dedicat victimelor războiului şi dictaturii. Cu acest prilej, preşedintele Steinmeier va ţine un discurs.

Cu doar câteva zile înaintea aniversării, comentariile uneia din figurile cele mai importante ale partidului Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta) au declanşat o vie controversă legată de modul în care acest eveniment istoric a rămas în memoria colectivă a germanilor. Alexander Gauland, cofondator şi preşedinte onorific al AfD, a ajuns sub focul criticilor după ce s-a referit la ziua de 8 mai 1945 ca fiind cea a unei 'înfrângeri absolute' pentru Germania.

Şi Marea Britanie programase mari ceremonii cu ocazia VE Day, inclusiv o paradă în apropierea Palatului Buckingham, dar majoritatea evenimentelor au fost amânate, anulate sau mutate pe internet.

La catedrala Westminster Abbey se va ţine o slujbă virtuală de recunoştinţă la prânz, iar posturile de televiziune vor difuza un discurs înregistrat al reginei Elisabeta a II-a, la exact 75 de ani de la discursul radiofonic adresat naţiunii de tatăl actualei suverane, regele George al VI-lea, în 1945.

În Franţa, tradiţionalele festivităţi vor avea loc în format restrâns, din cauza restricţiilor impuse pe timpul epidemiei.

Preşedintele Emmanuel Macron va conduce o ceremonie la Arcul de Triumf din Paris, la care vor fi prezente înalte oficialităţi militare, dar fără participarea publicului.

img20003797

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!