ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

20:47 | 08.05.2020 Categorie: Comunicate

Vicepremierul Serghei Pușcuța a avut o discuție cu reprezentanții BEI, BERD și Delegației UE

Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Ministerul Finanțelor în calitate de Autoritate Națională de Coordonare a Asistenței Externe a convocat astăzi, 8 mai 2020, o ședință online comună cu participarea reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii, Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova pentru a aborda mecanismele de suport pentru sectorul real al economiei drept răspuns de urgență la efectele cauzate de pandemia COVID-19.

Astfel, părțile au făcut schimb de informații privind instrumentele disponibile. În acest sens, Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța a informat partenerii externi despre acțiunile întreprinse de către Guvern referitor la măsurile de susținere a mediului de afaceri, inclusiv prin negocierea unui credit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei cu o componentă de 30 milioane euro destinată recreditării întreprinderilor mici și mijlocii la condiții foarte avantajoase. 

Concomitent, Delegația UE a informat despre disponibilitatea unui buget de cca 100 milioane euro pentru țările Parteneriatului Estic suplimentar la portofoliul existent de facilități de credite și granturi în valoare de 200 milioane euro destinat întreprinderilor mici și mijlocii, implementat prin Instituțiile Financiare Internaționale (BEI, BERD etc.). Delegația UE a precizat că suma exactă ce va fi alocată Republicii Moldova încă nu este determinată.

De asemenea, BERD a adus la cunoștința autorităților pachetul propriu de asistență în valoare de 21 miliarde euro destinat pentru cele 38 țări membre, pentru combaterea consecințelor COVID-19, care va fi alocat pentru 2 ani. Astfel pachetul de solidaritate al BERD include 5 piloni, inclusiv suport pentru lichidități pentru clienții BERD existenți și noi, finanțare vitală pentru infrastructură, facilități în cadrul Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), restructurări ale datoriilor curente, etc. Resursele respective vor putea fi accesate în baza cererii clienților Băncii. Totodată, BERD lucrează în comun cu Banca Națională a Moldovei pentru a identifica posibilități de finanțare pe termen lung, în moneda națională, a întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova. De asemenea, BERD implementează și Programul de Competitivitate pentru IMM-uri, finanțat de către UE.

Suplimentar, BEI a menționat despre portofoliul curent de linii de creditare disponibile din resurse proprii, care vor fi completate cu resurse suplimentare întru atenuarea efectelor pandemiei și a susține economiile în dificultate. În același context, BEI implementează și facilitatea DCFTA finanțată de care UE, care la fel va fi completată cu resurse adiționale.

La final, Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța a mulțumit partenerilor europeni pentru suportul continuu și disponibilitatea de a asigura sinergii între instrumentele părților intru relansarea economiei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!