ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:59 | 12.05.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 380 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 403 traversări persoane, dintre care 993 treceri la frontiera moldo-română, 399 treceri la frontiera cu Ucraina și 11 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 819 traversări persoane;

PTF Otaci – 216 traversări persoane;

PTF Tudora – 110 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați - 108 traversări persoane;

PTF Sculeni - 66 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;

- o tentativă de trecere a frontierei cu documente falsificate;

- 29 de persoane au fost documentate pentru încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 2 380 persoane și completate 1 403 fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 185 Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Nici o persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

În punctul de trecere Otaci, la intrarea în țară s-a autorizat trecerea frontierei la 95 de conaționali care au revenit din Federația Rusă, tranzitând teritoriul Ucrainei.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 127 apeluri de la cetățeni, unde s-a oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră amintește cetățenilor că până în data de 15 mai a.c. este în vigoare sistarea serviciilor privind eliberarea extraselor din baza de date a IGPF referitor la traversarea frontierei de stat, precum și a informației cu privire la existența/inexistența consemnului la trecerea frontierei de stat.

În continuare depunerea petițiilor, sesizărilor și reclamațiilor în adresa Poliției de Frontieră se face doar online: [email protected].

Dacă este nevoie de consultații privind regulile de traversare a frontierei de stat, cât și restricțiile impuse de către Republica Moldova la trecerea hotarului, vă îndemnăm să contactați Linia Verde: 022 259-717 sau urmăriți fluxul de informații pe pagina web a instituției www.border.gov.md și pe pagina de Facebook a IGPF.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!