Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice va fi marcată anul curent online
17:14 | 12.05.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice va fi marcată anul curent, cu începere de astăzi, online, informează MOLDPRES.
”Având în vedere contextul actual, marcat de pandemie, nu putem celebra ca de obicei, adunându-ne împreună pentru a practica diverse activități sportive. Așa cum în această perioadă digitalizarea a devenit un mecanism indispensabil și pentru domeniul sportului, Olympic Fest din acest an a fost conceput într-un mod diferit – printr-o ediție online”, se remarcă într-un comunicat difuzat de Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS).
Evenimentul se va desfășura până pe 23 mai curent și va cuprinde mai multe acțiuni pe platformele de comunicare ale CNOS și ale partenerilor: video care relatează despre celebrarea Olympic Fest în Republica Moldova; mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Sportivului și Mișcării Olimpice din partea reprezentanților Federațiilor Naționale; adresare video a sportivilor de performanță cu îndemnul de a practica sportul și a duce un mod sănătos de viață; mesaje de felicitare din partea sportivilor de performanță pentru antrenorii lor; prezentarea filmului „Eroii Olimpici” la Televiziunea Publică națională; postarea fotografiilor despre edițiile precedente ale sărbătorii Olympic Fest; relatări video despre edițiile Olympic Fest din anii 2015, 2016, 2017, 2018, 2019; lansarea concursului de fotografii pentru amatorii sportului. Câștigătorii concursului vor beneficia de premii din partea CNOS și a partenerilor; prezentarea fotografiilor în care sunt surprinși jurnaliștii posturilor de televiziune participând la competiții sportive în cadrul edițiilor precedente Olympic Fest; prezentarea fotografiilor ce reflectă participarea Federațiilor Naționale în organizarea Olympic Fest; video despre rolul voluntarilor olimpici în organizarea Olympic Fest și promovarea valorilor olimpic.
Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice online este marcată în Republica Moldova în a fiecare an în treia sâmbătă a lunii mai.