ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova au fost confirmate 5154 de cazuri de infecție cu noul Coronavirus

09:29 | 13.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 5154 de cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 664 în stânga Nistrului, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor MSMPS, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internați 44 pacienți cu suspecție la COVID-19. Un număr de 249 de pacienți se află în stare gravă, 19 sunt conectați la aparate de respirație asistată, iar 494 sunt spitalizați în stare de gravitate medie.

Pe parcursul zilei de ieri, au fost externați 107 pacienți, astfel bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 2176.

Până la data de 13 mai, au fost confirmate 1222 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 285, asistenţi medicali - 454, felceri - 64, paramedici - 1, farmacişti - 19, personal auxiliar - 398 persoane.

De asemenea, MSMPS informează despre înregistrarea altor 2 decese provocate de COVID-19.  O femeie de 67 ani, din Chișinău a  fost internată la Spitalul Clinic Republican, pe data de 29 aprilie. Aceasta suferea de diabet zaharat tip II, obezitate gr. III, hipertensiune arterială gr. III, angină pectorală CF III.

Virusul a răpit și viața unei alte femei de 76 ani, din Chișinău. Aceasta a fost transferată de la Centrul COVID-19 la Institutul de Medicină Urgentă, pe data de 05 mai și suferea de pneumonie virală evoluție gravă, insuficiență respiratorie gr. II, tetrapareză spastică.

În perioada 17 martie - 15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de COVID-19.

img20003917

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!