Ion Chicu a participat la ședința Asociației Investitorilor Străini
13:42 | 13.05.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a participat miercuri la ședința Asociației Investitorilor Străini în Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Obiectivul ședinței a fost de a permite un schimb de opinii referitoare la evoluția situației epidemiologice, efectele măsurilor restrictive asupra economiei și agenților economici și soluțiile de stimulare a activităților economice.
Ion Chicu a mulțumit conducerii Asociației pentru inițiativa de a avea acest dialog și a menționat că experiența și opinia investitorilor sunt absolut necesare pentru procesul de planificare a Executivului. Guvernul este orientat spre menținerea unui echilibru prudent în procesul de ieșire din carantină. Prea multă nepăsare din partea oamenilor poate determina crearea unui val de infecții și conduce la sufocarea sistemului de sănătate. Prea multă prudență din partea autorităților ar putea conduce la un colaps social-economic.
Alexander Koss, președintele Asociației, a apreciat modul în care autoritățile administrează situația epidemiologică și deschiderea în dialogul cu mediul de afaceri.
Au fost abordate problemele în sectorul HoReCa și comerțului cu amănuntul, digitalizarea economiei inclusiv a serviciilor publice, accesul la resurse financiare în condițiile crizei economice globale și căderii consumului, reluarea activității centrelor comerciale, situația în industria automotive și altele.
Au fost discutați parametrii economici curenți și menționată reducerea încasărilor în bugetul public și deficitul bugetar. Prognozele inițiale ale FMI indicau o contractare a PIB cu cca 3% comparativ cu anul 2019. Între timp estimările făcute de German Economic Team arată o contractare a PIB în 2020 cu cca 6,3% comparativ cu 2019.
Incertitudinea în evoluția situației epidemiologice se răsfrânge direct asupra intensității activităților economice și asupra consumului.
Premierul a anunțat despre intenția de a relua activitățile de către companiile din domeniul HoReCa începând cu 1 iunie 2020 în cazul în care evoluția situației epidemiologice se va menține in parametrii actuali și HoReCa va beneficia de instrumentul de subvenționare a dobânzilor pentru credite. A fost abordat subiectul modificării reglementărilor pentru a permite activitatea stațiilor de alimentare cu petrol în regim de autoservire, fără implicarea operatorilor.