FMF a prezentat MECC un program de desfășurare a campionatului național de fotbal
17:51 | 13.05.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a prezentat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, un program de desfășurare a campionatului național în condițiile existente, relatează MOLDPRES cu referire la site-ul federației de profil.
”Am prezentat acest program conducerii MECC spre examinare și avem toată încrederea și convingerea că autoritățile țării noastre ne vor sprijini pentru a relua activitatea celui mai iubit sport din Republica Moldova – fotbalul”, a declarat președintele FMF, Leonid Oleinicenco, care a avut marți, 12 mai, o întrevedere la temă cu Secretarul de Stat pe domeniului sportului la MECC, Ion Gheorghiu.
În cadrul întâlnirii cei doi conducători au discutat despre modalitățile și termenii concreți de reluare a activității fotbalistice în Republuca Moldova. ”Săptămâna trecută FMF a venit cu o inițiativă către Guvern, prin care a propus mai multe procedee de ieșire din carantină pentru fotbalul moldovenesc. Documentul a fost elaborat de Federația de fotbal în colaborare cu personalul medical și administrativ al cluburilor de fotbal din Moldova”, specifică pe site ziaristul Alexandru Grecu.
”Federația de fotbal a activat încontinuu pe toată perioada de carantină, respectând cu strictețe recomandările autorităților centrale. Am elaborat proiecte și am alcătuit planuri de ieșire din criză. Chiar dacă online, dar am fost într-un contact permanent cu membrii afiliați și cu experți din domeniu. De mai bine de o lună de zile, FMF în colaborare cu medici sportivi care activează în fotbal, manageri de cluburi și experți independenți muncesc la un program special, care ne-ar permite să ieșim din criză în siguranță”, se mai subliniază pe portal.
”Provocările cu care se confruntă sportul de performanță în Republica Moldova, în contextul pandemiei COVID-19, a fost principalul subiect abordat în cadrul ședinței de lucru, organizate de MECC cu președinții și reprezentanții federațiilor sportive naționale, care reprezintă sporturile de echipă”, a declarat Ion Gheorghiu, care a mai remarcat necesitatea elaborării unui plan de acțiuni post-criză privind reluarea antrenamentelor și participarea sportivilor noștri în cadrul competițiilor naționale și internaționale, luând în considerare recomandările autorităților și respectându-se cu strictețe măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul COVID-19 emise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății.