ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Decizia privind indemnizaţiile pentru angajaţii infectaţi de COVID-19 a fost publicată în MO

12:44 | 15.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 15 mai. /MOLDPRES/.  Peste patru sute de angajaţi din ţară, infectaţi cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor beneficia de indemnizaţii unice. În acest scop Guvernul va aloca, din fondul de intervenţie,  peste 6,5 milioane de lei, decizia în acest sens fiind publicată în Monitorul Oficial de vineri, 15 mai, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei aprobate de Executiv, banii pentru acordarea indemnizațiilor vor fi direcţionaţi Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și autorităților administrației publice locale.  Astfel, sumele necesare conform cererilor, vor fi transferate Consiliilor municipale Chișinău şi Bălţi,  Consiliilor raionale Cahul, Căușeni, Dondușeni,  Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Orhei, Rezina,  Râșcani, Sângerei, Soroca, Ștefan Vodă şi Telenești.

Autoritățile publice nominalizate, în calitate de beneficiari ai mijloacelor financiare alocate, vor perfecta, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanțarea cheltuielilor respective prin intermediul instituțiilor în care persoanele respective activează.

Potrivit Dispoziţiei nr. 14 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova, „se stabilește indemnizație unică în mărime de 16 mii de lei: angajaților infectați cu COVID-19 din Agenția Națională de Sănătate Publică, instituțiile medicale, inclusiv personalul detașat, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituțiile medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară”. De asemenea, „vor beneficia de această indemnizaţie şi angajații altor autorități/instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice, care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu s-au infectat cu COVID-19”.

Sursa: www.monitorul.md

img20003998

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!